Toate mașinile consumă puțin ulei, prin urmare este o greșeală să vă bazați doar pe luminile de atenționare de pe bord. Verificarea uleiului este o operațiune simplă de întreținere a mașinii, pe care o poate face oricine.

 

Completarea uleiului de motor

În vreme ce unele mașini consumă extrem de puțin ulei de motor, altele necesită completarea regulată a acestuia. De aceea vă recomandăm să verificați frecvent nivelul de ulei între intervalele de schimb, deoarece un nivel scăzut de ulei crește presiunea asupra motorului și poate reduce semnificativ durata de viață a uleiului și a motorului.

 

Unele mașini moderne sunt prevăzute cu un senzor electronic pentru ulei, care vă atenționează când uleiul se apropie de nivelul minim de siguranță. Indiferent dacă mașina dumneavoastră este sau nu prevăzută cu acest senzor, vă recomandăm să verificați manual uleiul de motor, în mod regulat, în special când planificați o călătorie lungă. La urma urmei, senzorii și luminile de pe bord se pot defecta fără ca dumneavoastră să știți.

 

Pentru a verifica nivelul uleiului de motor, aveți nevoie de următoarele:

  • O cârpă curată sau un prosop de hârtie
  • Mașina parcată pe o suprafață fără denivelări
  • Mănuși de unică folosință (dacă este nevoie)

 

1. Mai întâi, asigurați-vă că ați parcat mașina pe o suprafață fără denivelări, apoi așteptați cel puțin 10 minute pentru ca uleiul să se scurgă înapoi în colector.

 

2. Ridicați și asigurați capota, apoi localizați joja indicatoare de nivel, care de regulă este ușor de găsit și accesat. 

 

Joja indicatoare de nivel de ulei de motor

3. Scoateți-o și folosiți o cârpă curată sau un prosop de hârtie pentru a șterge capătul jojei. Apoi puneți-o la loc, asigurându-vă că intră complet, și scoateți-o imediat ridicând-o și ținând-o în poziție orizontală.


4.
Lângă capătul jojei ar trebui să vedeți două linii, uneori cu o arie hașurată între ele. Ideal, nivelul uleiului trebuie să fie la sau aproape de linia de sus, dar este în regulă și dacă este oriunde deasupra liniei de jos.

 

Jojă care indică un nivel corect de ulei

Dacă nivelul uleiului este aproape sau sub marcajul minim (inferior), trebuie neapărat să completați imediat uleiul. Dacă nivelul este la mijloc, este recomandată completarea uleiului pentru ca nivelul să ajungă la maximum (superior), în vederea asigurării protecției maxime a motorului.

 

Un lucru important, chiar dacă trebuie să adăugați puțin ulei, trebuie să vă asigurați că adăugați un ulei cu viscozitatea și specificația corectă.

Când completați uleiul, aveți grijă să nu umpleți motorul excesiv. Adăugați cantități mici pe rând, până atingeți nivelul corect.