Aplicaţia dezvoltată de RAR poate fi accesata GRATUIT! Link AICI !
Puteţi afla în timp real informaţii esenţiale despre un vehicul înregistrat în baza noastră de date R.A.R.
Începând de astăzi, orice persoană care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia (condiţia fiind ca maşina să fi trecut cel puţin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Român www.rarom.ro.
Datele se obţin dacă solicitantul introduce în aplicaţia „ISTORIC VEHICUL” adresa de email şi numărul de identificare al vehiculului în cauză (seria de caroserie/şasiu). Aplicaţia va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de email introdusă şi, după validarea lui, va furniza către aceeaşi adresă de email informaţiile pe care le-am considerat utile pentru deţinătorul sau viitorul deţinător al unui vehicul.
Datele generate sunt: activităţile derulate la RAR şi numărul de kilometri înregistraţi în bordul maşinii (kilometri regăsiţi în baza de date a RAR sau a staţiilor ITP autorizate), existenţa/valabilitatea cărţii de identitate a vehiculului, câteva date tehnice şi de identificare, gradul de poluare, valabilitatea ITP.
Atenţie! Datele oferite reflectă configuraţia vehiculului şi statutul acestuia şi sunt valabile la data interogării acestora în sistemul nostru informatic. Aceste date nu sunt destinate comercializării, iar folosirea aplicaţiei se supune unor termene şi condiţii, care sunt detaliate în momentul accesării aplicaţiei „ISTORIC VEHICUL”.
Dacă aplicaţia se accesează în mod abuziv, solicitantului îi va fi restricţionat accesul în consecinţă. Aplicaţia poate fi accesată şi de pe smartphone.
Aplicaţia reprezintă politica RAR de a sprijini cumpărătorul unui vehicul şi de a-l informa, pentru ca acesta să facă o achiziţie în cunoştinţă de cauză. Principalele beneficii pe care le-am identificat se referă la posibilitatea verificării în timp real a corectitudinii datelor cuprinse în documentele însoţitoare ale vehiculului, a valabilităţii ITP şi a succesiunii înregistrărilor valorilor odometrului, care ar trebui să fie sub forma unei creşteri continue. Orice punct de inflexiune ridică un semn de întrebare cu privire la posibila fraudare a kilometrajului real al unui autovehicul.
În viitor, avem în vedere extinderea domeniului informaţiilor pe care le oferim, prin includerea şi a unor date referitoare la eventuale daune şi/sau reparaţii care interesează structura de rezistenţă a unui vehicul. Întrucât acestea sunt informaţii care nu ne aparţin, este posibil ca furnizarea lor să comporte anumite costuri.
Deocamdată să reţinem că, prin lansarea aplicaţiei gratuite „ISTORIC VEHICUL”, RAR se poziţionează consecvent alături de cetăţenii de bună credinţă îndreptăţiţi să beneficieze de servicii moderne şi utile.
Biroul de presă
Roxana Dima, purtător de cuvânt RAR